Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele prorus al Cehiei, Milos Zeman, intervine în criza politică din Belarus: Sprijin pentru Svetlana Tihanovksia

www.gettyimages.com
milos zeman

Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, cunoscut pentru simpatiile sale proruse, şi-a exprimat marţi sprijinul pentru opoziţia belarusă în lupta acesteia împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, în opinia sa "ultimul dictator din Europa", în cadrul unei întâlniri cu şefa opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Zeman "şi-a exprimat sprijinul personal pentru Svetlana Tihanovksia şi i-a apreciat foarte mult curajul", a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Jiri Ovcacek.

"El şi-a exprimat dorinţa ca opoziţia să câştige în lupta împotriva ultimului dictator din Europa", a declarat purtătorul de cuvânt.

Svetlana Tihanovskaia şi-a părăsit ţara şi s-a exilat în Lituania după alegerile prezidenţiale din 2020, unde a candidat împotriva liderului forte al ţării, Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994.

Ea a devenit candidată luându-i locul soţului său, care a fost închis la scurt timp după ce s-a înscris în alegeri.

Câştigat de Lukaşenko şi considerat de observatorii internaţionali ca fiind fraudat, scrutinul a declanşat manifestaţii la nivel naţional, urmate de o represiune masivă şi violentă.

Zeman, un veteran de stânga de 76 de ani şi fost comunist, este cunoscut pentru că a avut legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, care susţine regimul belarus.

Regimul de la Minsk a fost calificat drept "ultima dictatură din Europa" de diplomaţia americană în 2005.

Svetlana Tihanovskaia este într-o vizită de patru zile la Praga, în cadrul unui turneu mondial, întâlnindu-se cu oameni politici şi alţi belaruşi din exil pentru a aduna sprijin pentru lupta sa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.