Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a declarat luni, că Ziua Naţională adună laolaltă simbolurile fundamentale ale statului şi marchează împlinirea "planului de ţară" realizat de români în trei momente istorice esenţiale, între 1848 şi 1918.
"De ziua naţională a oricărei ţări, se adună la un loc şi celelalte simboluri: drapelul naţional, imnul naţional, stema. Mai sunt câteva, dar astea sunt cele mai importante. Conform constituţiilor, nu numai Constituţiei noastre, ele se cuvin respectate. Ziua Naţională a României are o semnificaţie cu totul specială, pentru că am avut de îndeplinit, de-a lungul istoriei, un plan de ţară. Am fi avut mai multe, dar nu le-am putut face, nu le-am perceput, nu ne-am priceput, vorba lui Coşbuc. Planul de ţară îndeplinit în circa şapte decenii, de la 1848 până în 1918, a cuprins trei momente principale. Momentul 1859, unirea Moldovei, fără Basarabia şi Bucovina, cu Ţara Românească, fără Dobrogea, a însemnat crearea nucleului naţional. Pe urmă, Cuza, cu reformele lui, Constituţia din 1866, modernizarea ţării. Cuza a făcut în şapte ani atâtea reforme câte a făcut Carol în 48 de ani. Al doilea moment, 1877, proclamarea unilaterală a independenţei, războiul, recunoaşterea independenţei, unirea Dobrogei, proclamarea regatului, în 1881, autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 1885. Toate sunt legate de momentul independenţei. (...) În fine, al treilea moment, 1918, unirea provinciilor înstrăinate şi formarea României întregite", a spus Ioan Aurel Pop, potrivit Agerpres.
El a a susţinut, luni, la Casa de Cultură a Studenţilor, conferinţa "Marea Unire de la 1918 - "Ora Astrală" a istoriei naţionale", în cadrul Galei Editurii "Şcoala Ardeleană", organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. După conferinţă a avut loc lansarea volumului său "România. Argumente istorice".
În cadrul Galei Editurii "Şcoala Ardeleană" a fost lansat, de asemenea, volumul profesorului Vasile Puşcaş, fostul negociator şef al României cu UE, "Magna Civitas. The worlds of our World. Studie in the History of international relations", Colecţia de "Istorie contemporană" a Editurii Şcoala Ardeleană.






























Comentează