Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele afgan Ashraf Ghani urmează să dispună prin decret eliberarea a cel puţin 1.000 de prizonieri talibani

Khaama Press
Ashraf Ghani

Preşedintele afgan Ashraf Ghani urmează să dispună prin decret eliberarea a cel puţin 1.000 de prizonieri talibani, în cursul acestei săptămâni, potrivit mai multor surse, relatează Reuters, potrivit news.ro.

O asemenea măsură ar urma să faciliteze o deschidere a unor negocieri directe între Kabul şi insurgenţii islamişti, potrivit acordului de pace pe care aceştia din urmă l-au semnat cu Statele Unite.

Decretul urmează să vizeze persoane în vârstă, au declarat luni două surse pentru Reuters.

Talibanii reclamă eliberarea a 5.000 de deţinuţi, ca o precondiţie a deschiderii unor discuţii cu Guvernul afgan.

La Kabul au avut loc luni două ceremonii de învestore în funcţia de preşedinte, iar preşedintele în exerciţiu Ashraf Ghani şi rivalul său în alegerile prezidenţiale din septembrie, şeful Executivului Abdullah Abdullah, au depus amândoi jurământul.

Amândoi revendică victoria în scrutin.

Citește și: S-A AFLAT - Care e cocktailul de medicamente cu care s-au VINDECAT mai mulți bolnavi de coronavirus

În pofida unor eforturi ale emisarului special al Statelor Unite pentru Afganistan Zalmay Khalilzad, care a încercat să forjeze un compromis între ceo doi, ambii au depus jurământul.

Zalmay Khalilzad şi comandantul forţelor NATO în Afganistan Scott Miller au asistat la ceremonia învestirii lui Ghani, la palatul prezidenţial.

Abdullah şi-a adunat susţinătorii în altă incintă.

”Este cu siguranţă cel mai rău scenariu”, a apreciat adjunctul directorului programului pentru Asia al Wilson Center Michael Kugelman. ”Problema este cum să asociezi două guverne afgane separate într-o negociere deja complexă cu talibanii”.

Aceste negocieri interafgane sunt prevăzute de acordul semnat la 29 februarie de Statele Unite cu talibanii în vederea unei retrageri a forţelor americane din Afganistan.

”Este o confuzie totală, cei doi refuză să negocieze”, declara luni un oficial american de rang înalt la Kabul.

Comisia Electorală a anuţat luna trecută că Ghani a fost reales în al doilea mandat, dar Abdullah a respins rezultatele oficiale ale scrutinului de la 28 septembrie şi a revendicat victoria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.