Preşedintele Algeriei a ordonat duminică deschiderea unei anchete în urma unor incendii violente

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 17-11-2025 03:30

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune a ordonat duminică deschiderea unei anchete în urma unor incendii violente în ultimele zile, considerate neobişnuite pentru luna noiembrie, care au dus la evacuarea a zeci de familii, a informat televiziunea de stat, notează AFP, citat de AGERPRES.

Ancheta vizează în special să determine "cauzele incendiilor care au izbucnit simultan" în mai multe zone îndepărtate una de cealaltă, a precizat sursa.

Media locale care îşi exprimaseră surpriza faţă de un astfel de fenomen în noiembrie au relatat arestarea a patru suspecţi.

Potrivit Protecţiei civile din Algeria, aproape toate cele 55 de incendii izbucnite în ultimele zile au fost stinse.

"Noapte de iad"

Presa locală a descris printre altele o "noapte de iad" în cursul nopţii de joi spre vineri la Tipaza, lângă Alger, unde aproape 300 de pompieri au trebuit să fie mobilizaţi, precum şi două bombardiere cu apă, fiecare cu o capacitate de 12.000 de litri, pentru a stopa flăcările care avansau, alimentate de vânturi puternice care au depăşit 60 km/h.

Intensitatea incendiului, care se apropia de locuinţe, a obligat autorităţile să evacueze zeci de familii.

Nordul Algeriei a înregistrat temperaturi peste medie săptămâna trecută, atingând aproape niveluri de vară.

Potrivit Protecţiei civile, 50 de incendii au fost stinse complet, iar alte cinci sunt sub control, rămânând însă sub supraveghere. Flăcările au devastat mai multe hectare de pădure şi tufişuri în aproximativ zece provincii din nord.

Incendiile sunt frecvente vara în nordul Algeriei, unde sunt concentrate zonele forestiere ale ţării, dar mult mai neobişnuite în timpul toamnei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri