Vineri, cu ocazia vizitei în Italia a președintelui argentinian Javier Milei, a fost anunţată decizia guvernului italian de a-i acorda cetățenia italiană, informeză Rador Radio România.
Milei a avut bunici calabrezi care au emigrat în Argentina la începutul secolului al XX-lea, iar cetățenia îi va fi acordată pe baza principiului „ius sanguinis”, care reglementează dreptul la cetățenie în Italia.
Pentru premierul Meloni, decizia reprezintă și o mișcare diplomatică de consolidare a legăturilor cu Argentina și cu Milei într-un moment în care este foarte important ca Italia să aibă noi debușee și noi relații comerciale cu țările din America de Sud, având în vedere riscul concret al noilor taxe pe care Statele Unite le vor introduce în lunile următoare.
Cetățenia italiană i se va acorda și surorii mai mici a lui Milei, Karina, care este și secretar general al președinției argentiniene, adică principalul consilier politic al fratelui ei.
Vestea relatată de presa italiană a declanșat indignare
Vestea relatată de presa italiană a declanșat indignare din partea unor politicieni, dar și pe rețelele de socializare, din partea persoanelor care au protestat față de acordarea cetățeniei lui Milei, în condițiile în care aceasta este greu de obținut pentru copiii născuți în Italia din părinți migranți.
Legislația italiană privind cetățenia se bazează pe legăturile de sânge, ceea ce înseamnă că și descendenții îndepărtați ai unui cetățean italian pot obține un pașaport italian.
Pe de altă parte, cerințele pentru străinii născuți în Italia sau care migrează acolo sunt mult mai stricte. Grupurile pro-migranți au propus un referendum pentru relaxarea acestora, însă coaliția de dreapta a lui Meloni este împotriva oricărei modificări.
Comentează