Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Bashar al Assad condamnă SUA pentru îngreunarea repatrierii refugiaţilor din Siria

Bashar-al-Assad-su_1925765b

Preşedintele Siriei, Bashar al Assad, a acuzat miercuri Statele Unite că prin sancţiuni şi presiuni asupra ONU şi a ţărilor din regiune îngreunează revenirea la casele lor a circa cinci milioane de refugiaţi sirieni, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

'Sunt multe obstacole', a spus Assad, referindu-se la sancţiunile americane, la deschiderea unei conferinţe la Damasc, în parteneriat cu Moscova.

SUA, Uniunea Europeană şi majoritatea ţărilor unde trăiesc cei mai mulţi din cei 5,6 milioane de refugiaţi sirieni boicotează evenimentul.

Citește și: ALERTĂ Bărbatul audiat de poliție pentru INCENDIEREA unei femei la Ghimpați NU e criminalul

Din populaţia de 17 milioane a Siriei, aproape o treime este refugiată în regiune, în special în Turcia. Assad a susţinut că milioane de refugiaţi sunt obligaţi prin 'presiuni şi intimidări' să rămână în străinătate, iar ţările-gazdă îi motivează financiar, beneficiind în schimb de ajutoare internaţionale.

Dintre statele vecine, doar Libanul s-a aliniat poziţiei occidentale, conform căreia în Siria nu există condiţii sigure pentru repatrierea voluntară. Mulţi sirieni au fugit în ultimul deceniu de bombardamentele forţelor guvernamentale siriene şi ale aliaţilor ruşi.

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat marţi că UE a refuzat invitaţia la conferinţa de la Damasc, deoarece 'prioritatea este în prezent acţiunea reală pentru crearea condiţiilor pentru revenirea în siguranţă, benevolă, cu demnitate şi durabilă a refugiaţilor şi strămutaţilor în regiunile lor de origine'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.