Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele brazilian a fost externat după operaţia la şold şi 'evoluţia clinică bună'

efe.com
lula da silva

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a revenit duminică la reşedinţa sa oficială din capitală la două zile după o operaţie la şold, fiind externat mai devreme decât era prevăzut, dată fiind 'evoluţia sa clinică bună', a anunţat preşedinţia de la Brasilia.

Lula, în vârstă de 77 de ani, 'este la Palatul Alvorada', unde îşi va continua convalescenţa, a indicat preşedinţia pentru AFP.

La scurt timp după aceea, spitalul siriano-libanez din Brasilia, unde vineri a avut loc operaţia de artroplastie completă a şoldului, a confirmat într-un buletin medical că preşedintele a fost externat, 'după ce a prezentat o evoluţie clinică bună'.

Un buletin difuzat anterior în cursul zilei anunţa că Lula 'petrecuse noaptea într-o stare stabilă' şi chiar 'urcase şi coborâse scările cu ajutorul kinetoterapeuţilor'.

Lula a fost operat sub anestezie generală, pentru a i se calma durerile de care suferea de peste un an şi care îi provocau o 'proastă dispoziţie'.

După protezare, medicii 'au profitat de răspunsul bun al lui Lula la anestezie' şi au practicat o altă intervenţie, de chirurgie estetică, de corectare a pleoapelor căzute.

Preşedintele de stânga, care şi-a început al treilea mandat în ianuarie, va rămâne totuşi cantonat la Brasilia timp de cel puţin patru săptămâni, o pauză forţată în agenda sa intensă de deplasări în străinătate.

El intenţionează însă să 'lucreze în mod normal' în perioada convalescenţei. Medicul său personal a dat asigurări vineri că pacientul său se va restabili la timp pentru a participa la sfârşitul lui noiembrie la Conferinţa ONU privind clima, COP-28, în Dubai, o reuniune importantă pentru preşedintele care a promis să oprească defrişarea pădurii amazoniene până în 2030.

Deocamdată, Lula se va deplasa cu un cadru ajutător, dar fotograful său personal l-a convins însă să nu îl arate în faţa camerelor, pentru a evita să dea vreun semn de slăbiciune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.