Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Braziliei, ACUZAT oficial de luare de mită

commons.wikimedia.org
Michel Temer presedinte Brazilia

Procurorul general al Braziliei l-a acuzat oficial pe preşedintele Michel Temer de luare de mită, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de AGERPRES. Procurorul Rodrigo Janot a înaintat acuzaţia Curţii Supreme. Printre altele, arată magistratul, şeful statului s-a folosit de funcţia sa pentru a primi 500.000 de reali (sumă echivalentă cu aproximativ 150.000 de dolari) de la una din marile companii implicate în uriaşul scandal de corupţie din Brazilia, firma JBS din industria cărnii.


Potrivit legislaţiei braziliene, camera inferioară a Parlamentului trebuie să decidă prin vot dacă permite judecarea preşedintelui în exerciţiu. Coaliţia lui Temer este însă sigură că dispune de suficienţi deputaţi pentru a împiedica obţinerea majorităţii absolute de două treimi, necesară pentru aprobare.

Miliardarul Joesley Batista a fost asigurat de Temer, într-o convorbire telefonică înregistrată, că are o mare influenţă privind numirea lui Henrique Meirelles ca ministru de finanţe. Omul de afaceri, anchetat şi el pentru corupţie, a dezvăluit conţinutul convorbirii ca parte a unei înţelegeri cu procurorii.

Cu numai câteva ore înainte de acuzaţia oficială, preşedintele a ţinut un discurs în care le-a spus susţinătorilor săi că "nimic nu ne va distruge, nici pe mine, nici pe miniştrii mei".

Pe 9 iunie, Curtea Electorală a Braziliei a respins un alt caz care ar fi putut duce la destituirea preşedintelui Michel Temer. Cu patru voturi pentru şi trei împotrivă, instanţa a achitat echipa formată din Michel Temer şi Dilma Rousseff de acuzaţiile de finanţare ilegală a campaniei electorale din 2014.

Tandemul Rousseff-Temer a câştigat alegerile pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Braziliei. Preşedinta Dilma Rousseff a fost suspendată, apoi destituită de Senatul brazilian în 2016 pentru nereguli financiare, iar Temer i-a luat locul ca şef al statului.

Citeşte şi: Un submarin rusesc a testat lansarea unei rachete intercontinentale în Marea Baltică.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.