Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Braziliei critică dur deznodământul COP25: 'Este vorba doar despre un joc comercial'

Jair Bolsonaro

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a criticat puternic deznodământul celei de-a 25-a Conferinţe asupra schimbărilor climatice (COP25) de la Madrid, denunţând 'jocul comercial' făcut, în opinia sa, de statele bogate, în special cele europene, transmite luni AFP, conform agerpres.ro.

'Nu ştiu de ce oamenii nu reuşesc să înţeleagă că este vorba doar despre un joc comercial', a afirmat duminică Bolsonaro, într-o declaraţie de presă la ieşirea de la reşedinţa sa oficială de la palatul Alvorada.

'Aş vrea să ştiu: a existat o rezoluţie pentru ca Europa să fie reîmpădurită sau ei doar continuă să perturbe Brazilia?', a adăugat Boslonaro.

Brazilia urma să fie gazda COP 25, dar a renunţat la organizare în urmă cu un an, după alegerea ca preşedinte a lui Jair Bolsonaro. Chile s-a oferit să organizeze conferinţa, dar aceasta a avut loc în final la Madrid, din cauza crizei sociale chiliene.

Ludovic Orban l-a sunat de URGENȚĂ pe Dumitru Coarnă! S-a REZOLVAT


'De ce nu am acceptat să primesc COP 25 în Brazilia? Eu sunt cel care a decis acest lucru. Şi-ar fi făcut carnavalul în Brazilia', a mai afirmat Bolsonaro.

Climatosceptic notoriu, preşedintele de extremă dreapta este criticat frecvent din cauza politicii sale de mediu considerate nocive pentru Amazonia de către opozanţii săi.

Bolsonaro a ţinut prima pagină la sfârşitul lui august cu declaraţiile prin care relativiza recrudescenţa incendiilor de pădure şi creşterea despăduririlor în mandatul său.

Mutare interesantă în Parlament: se reactivează comisia pentru legile electorale

Duminică, la Madrid, unde a participat la COP 25, ministrul brazilian al mediului, Ricardo Salles, a criticat la rândul său lipsa de progrese în punerea în aplicare a articolului 6 din acordurile de la Paris privind mecanismele de piaţă pentru certificate de emisii de CO2, negocierile pe acest subiect fiind amânate pentru anul viitor, la COP 26 ce va avea loc la Glasgow.

'Din păcate, în pofida eforturilor Brazilei, a avut câştig de cauză o viziune protecţionistă, iar Brazilia şi alte ţări care ar fi putut furniza certificate de emisii de CO2 datorită pădurilor lor şi a bunelor lor practici de mediu, au ieşit perdante', a regretat ministrul.

După câteva ore, Salles a postat un mesaj provocator pe Twitter, cu o fotografie cu o bucată mare de friptură la grătar pentru a ilustra mesajul: 'pentru a compensa emisiile noastre la COP, un dejun veggie!'.

Brazilia este cel mai mare exportator mondial de carne de vită, iar despădurirea este cauzată adesea de crescătorii dornici să transforme jungla amazoniană în pajişti pentru turmele lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.