Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Braziliei susține că Leonardo DiCaprio a finanțat incendierea Pădurii amazoniene

conserve-energy-future.com
padure amazon

Președintele brazilian Jair Bolsonaro l-a acuzat pe actorul Leonardo DiCaprio, cunoscut și pentru implicarea sa în acțiuni ecologiste, că ar fi finanțat incendierea deliberată a Pădurii amazoniene, fiind parte a unei "campanii împotriva Braziliei", informează cotidianul The Guardian preluat de mediafax.

Jair Bolsonaro - un politician populist, poreclit "Trump de la tropice", care a promis să expulzeze organizațiile neguvernamentale din Brazilia - a făcut aceste afirmații vineri, în fața susținătorilor săi: "Acest Leonardo DiCaprio este un tip tare, nu-i așa? Oferind bani pentru a incendierea Amazonului".

Acuzația - pentru care președintele Braziliei nu a oferit nicio dovadă - a fost precedată de o afirmație la fel de nefondată, rostită joi de liderul brazilian într-o transmisiune live pe Facebook.

"Leonardo DiCaprio, la naiba, colaborezi la incendierea Amazonului", a afirmat Bolsonaro, acuzând actorul că face parte dintr-o "campanie (internațională) împotriva Braziliei".

Acuzațiile nefondate lansate de Bolsonaro se referă la arestarea a patru pompieri voluntari pe care poliția locală i-a acuzat - aparent fără dovezi - că ar fi iscat incendii în Pădurea amazoniană pentru a stimula eforturile de strângere de fonduri ale unei organizații internaționale.

Pompierii au fost eliberați joi, pe fondul criticilor publicului privind ancheta poliției.

Eduardo, unul din fiii președintelui, a afirmat într-un mesaj pe Twitter că DiCaprio a donat 300.000 de dolari „organizației neguvernamentale care a dat foc Amazonului” și a acuzat grupul World Wildlife Fund (WWF) că a plătit aproximativ 13.000 de lire sterline unui ONG pentru fotografii cu incendiile de pădure din regiunea amazoniană.

World Wildlife Fund (WWF) Brazilia a negat vehement acuzațiile.

Bolsonaro, învestit în funcția în luna ianuarie, și-a exprimat în mod repetat animozitatea față de activiștii ecologiști, ONG-uri și lideri străini care au militat pentru protejarea ecosistemului din regiunea Amazonului și au criticat politicile Administrației sale privind mediul.

Acuzațiile lansate de Bolsonaro la adresa actorului au fost ridiculizate și criticate de opoziția de la Brasilia și activiști.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.