Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele CCR, discuție cu Vera Jourova: 'CJUE să fie interesată de punctele de vedere ale curţilor constituţionale'

marian enache vera jourova

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a primit marţi vizita vicepreşedintei Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, în contextul dialogului privind statul de drept dintre Comisie şi Statele Membre UE. La discuţii, Marian Enache a subliniat că deciziile Curţii Constituţionale integrează valori şi principii comune atât ordinii juridice naţionale, cât şi celei europene.

„A arătat că, prin generalitatea lor, aceste concepte pot da naştere unor controverse în spaţiul juridic naţional şi european, însă calea soluţionării lor este dialogul permanent între curţile constituţionale şi CJUE, sens în care a menţionat dialogul iniţiat de CCR cu CJUE, pe calea unei întrebări preliminare formulate în anul 2016 şi soluţionate în anul 2018 (cauza Coman, respectiv Decizia nr.534/2018). Dialogul trebuie să fie bivalent în sensul ca şi CJUE să fie interesată de punctele de vedere ale curţilor constituţionale, chiar prin formularea de opinii amicus curiae. O mai bună înţelegere a deciziilor Curţii Constituţionale necesită un dialog structurat cu toate palierele instituţionale ale UE”, arată comunicatul de presă al Curţii.

Věra Jourová a arătat că prioritatea de aplicare a dreptului european este un element component al principiului securităţii juridice la nivel european, iar Comisia Europeană trebuie să se asigure că principiile statului de drept funcţionează, mai indică sursa citată.

Oficialul european a subliniat că reformele în domeniul justiţiei se bucură de sprijinul Comisiei Europene şi a apreciat ideea realizării unui dialog deschis cu Curtea Constituţională pentru o mai bună înţelegere şi receptare a deciziilor acesteia.

Ambele părţi şi-au exprimat disponibilitatea pentru dialog instituţional şi pentru continuarea integrării valorilor şi dreptului european în procesul justiţiei constituţionale.

La întrevedere au mai participat Benke Károly, prim magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi, magistrat-asistent şef, Marieta Safta şi Cristina Titirişcă, magistraţi-asistenţi ai instanţei de jurisdicţie constituţională române, precum şi Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Renate Nikolay, şef al cabinetului vicepreşedintelui Comisiei Europene, Simona Constantin, membru al cabinetului, Anca Păduraru, raportor politic din cadrul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Christian Wigand, purtător de cuvânt şi Maria Arsene din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.