Președintele ceh, operat de urgență la Spitalul Militar din Praga: ce a pățit Milos Zeman

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 26-08-2020

Actualizat: 26-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele ceh Milos Zeman şi-a rupt mâna în urma unei căzături şi a fost transportat la spital, relatează DPA, conform agerpres.ro.

În vârstă de 75 de ani, şeful statului ceh şi-a rupt mâna dreaptă şi a fost supus unei operaţii la Spitalul Militar din Praga, a declarat marţi seară pentru agenţia de presă CTK purtătorul său de cuvânt, Jiri Ovcacek.

Rana nu este gravă. Zeman este în contact cu familia şi stafful său. El va fi nevoit să îşi reducă programul în perioada de recuperare.

Discurs istoric! Melania Trump, pledoarie pe care nu a mai făcut-o niciodată: 'Avem nevoie de încă patru ani ca soţul meu să fie preşedintele nostru' / VIDEO


Zeman este preşedinte din martie 2013. La începutul lui 2018, a fost ales direct pentru un al doilea mandat de cinci ani, cu 51,4% din voturi.

Fostul social-democrat a fost şi premier al Cehiei, între 1998 şi 2002.

În timpul crizei refugiaţilor din Europa, Zeman a atras atenţia ca oponent al imigraţiei şi critic al islamului. El este considerat un lider cu o poziţie prietenoasă faţă de Rusia şi China.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri