Preşedintele chinez, Xi Jinping, le-a cerut marţi Coreei de Nord şi Statelor Unite să "concretizeze" rezultatele recentului summit de la Singapore, în cadrul unei întrevederi la Beijing cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, relatează AFP.
La rândul său, liderul nord-coreean a felicitat China pentru "promovarea denuclearizării Peninsulei Coreene, precum şi pentru rolul său important în protejarea păcii şi a stabilităţii" în regiune, a informat televiziunea de stat chineză CCTV.
Televiziunea chineză a transmis imagini de la întrevederea celor doi lideri, alături de soţiile lor, la Palatului Poporului din Beijing.
Această vizită neanunţată a lui Kim Jong Un are loc în momentul în care Beijingul este angajat într-o escaladare accentuată cu preşedintele american Donald Trump cu privire la disputa comercială sino-americană, relatează agerpres.
Este cea de-a treia vizită în China a liderului nord-coreean în mai puţin de trei luni. La sfârşitul lunii martie, el a făcut în capitala chineză prima sa călătorie în străinătate de la preluarea mandatului la sfârşitul anului 2011, înainte de o a doua călătorie în mai în oraşul portuar Dalian, în nord-estul Chinei.
Kim Jong Un a discutat cu această ocazie cu Xi Jinping. Cei doi lideri nu s-au întâlnit niciodată de la venirea lor la putere, la începutul deceniului. Cu această ocazie, Phenianul i-a reproşat aliatului său că aplică sancţiunile internaţionale menite să convingă Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear. Kim Jong Un încearcă să obţină o relaxare a sancţiunilor economice în schimbul promisiunilor denuclearizării peninsulei şi doreşte sprijinul Chinei în acest proces.
Președintele Chinei le cere lui Kim si Trump să ’concretizeze’ rezultatele summitului de la Singapore
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
14

107
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
107

285
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
285

23
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
23

354
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
354

304
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
304

473
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
473

648
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
648

1.068
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.068

57
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
57

844
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
844

38
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
38

3.500
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.500
















Comentează