Preşedintele chinez îşi începe primul turneu în Europa pe fondul crizei din Crimeea

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 22-03-2014

Actualizat: 22-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Preşedintele chinez, aflat la putere de puţin peste un an, urmează să sosească în Olanda în jurul prânzului pentru o vizită oficială pe parcursul căreia se va întâlni cu regele Willem-Alexander şi soţia acestuia Maxima, dar şi cu premierul olandez Mark Rutte.

Xi este însoţit de soţia sa Peng Liyuan, cântăreaţă populară şi general al armatei chineze, precum şi de aproximativ 200 de oameni de afaceri, care urmează să participe mai ales la un forum economic chino-olandez duminică şi să semneze ulterior mai multe acorduri comerciale în Franţa.
Acest forum va avea loc în ajunul unei reuniuni a G7, cele şapte cele cele mai industrializate ţări ale lumii - Marea Britanie, Franţa, Canada, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite ale Americii -, cu privire la sancţiunile adecvate împotriva Rusiei, criticată de Occident din cauza Crimeii. Beijingul, care a adoptat o atitudine de neutralitate indulgentă faţă de Moscova, s-a abţinut sâmbăta trecută cu ocazia votului din Consiliul de Securitate al ONU ce a urmărit condamnarea referendumului din Crimeea, aprobat de toţi ceilalţi membri, dar blocat de veto-ul rus.
O poziţie pe care preşedintele Xi Jinping va trebui să i-o explice omologului său de la Casa Albă, Barack Obama, cu care se va întâlni la Haga pe marginea unui summit consacrat siguranţei nucleare. Organizat luni şi marţi la iniţiativa lui Obama, acest Summit al Securităţii Nucleare (NSS) va reuni peste 50 de conducători din întreaga lume, care vor discuta despre mijloacele de a evita atacuri nucleare teroriste.

AGERPRES
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri