Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele CJ Buzău (PNL) dezminte zvonurile privind plecarea sa la PSD

bigiu
'Sunt în PNL de peste 15 ani şi voi rămâne în acest partid, zvonurile privind plecarea mea la PSD, împreună cu mai mulţi primari liberali, sunt false', a declarat pentru AGERPRES preşedintele CJ Buzău, liberalul Cristi Bîgiu. Preşedintele CJ susţine că principalul său obiectiv este 'continuarea proiectelor începute'. 'Sunt din 1997 în PNL, în PNL rămân, îmi doresc continuarea proiectelor începute', a subliniat Bîgiu. El s-a arătat optimist în privinţa negocierilor din cadrul USL. 'PNL nu vrea să iasă de la guvernare, are însă o opţiune asupra miniştrilor şi a venit cu nişte propuneri care, dacă se respectă acea înţelegere, acel protocol, trebuie acceptate', a mai spus Cristi Bîgiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.