Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a depus miercuri o plângere la poliţie după ce preşedintele său, Anil Murthy, familia acestuia şi mai mulţi angajaţi ai entităţii au primit ameninţări cu moartea, informează EFE, potrivit Agerpres.
Valencia va prezenta ameninţările cu moartea şi insultele primite de aceştia pe reţelele de socializare.
Valencia a depus această plângere la două zile după ce ziarul Superdeporte a făcut publice înregistrări audio în care Anil Murthy a recunoscut, la o masă cu oameni de afaceri, că gruparea pe care o conduce trece printr-o situaţie economică dificilă, ceea ce a făcut ca jucătorii să nu primească salarii în valoare totală de mai bine de 4 milioane de euro. El a afirmat atunci că vrea să depună plângere împotriva autorităţilor locale pentru neprelungirea termenului de finalizare a construcţiei stadionului Nou Mestalla.
Murthy a mai primit ameninţări cu moartea în toamna anului 2019.
La începutul acestei luni, Valencia CF a condamnat luni, într-un comunicat, o "campanie de hărţuire şi demolare" împotriva antrenorului său, Jose Bordalas, şi a echipei pe toată durata acestui sezon, informează EFE.
Valencia este pe locul 11 în La Liga, când a rămas trei etape, şi a ratat calificarea în viitoarea ediţie a cupelor europene. Echipa a fost învinsă luna trecută la lovituri de departajare de Betis Sevilla în finala Cupei Spaniei.
Preşedintele clubului spaniol Valencia a primit ameninţări cu moartea
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
6

19
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
19

9
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
9

1.140
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.140

38
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
38

44
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
44

1.756
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.756

27
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
27

25
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
25

14
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
14

29
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
29

26
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
26

14
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
14
















Comentează