Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Consiliului European şi preşedinta Comisiei Europene, în vizită la Seul

Inquam Photos / George Calin
Ursula von der Leyen

Preşedintele Consiliului European şi preşedinta Comisiei Europene, în vizită la Seul.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, merg luni în vizită la Seul, unde se vor întâlni cu preşedintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, relatează AFP.

Liderii europeni, care au participat la summitul G7 de la Hiroshima, Japonia, se află în prima lor vizită în această ţară din Asia de Est.

Discuţiile lor vor acoperi numeroase subiecte: de la economie la războiul din Ucraina, dar şi programele de înarmare nucleară ale Coreei de Nord.

"Uniunea Europeană şi Coreea de Sud urmează să-şi exprime sprijinul puternic comun pentru menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli", a precizat Consiliul European într-un comunicat.

Coreea de Sud, al nouălea cel mai mare exportator de arme din lume, a oferit ajutor umanitar Ucrainei. Ea a vândut, de asemenea, o mie de tancuri K2 şi obuziere autopropulsate Poloniei, care ajută în mod activ Kievul în lupta împotriva ofensivei ruse.

Politica sud-coreeană constă, în general, în a nu furniza arme ţărilor aflate în conflict.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică, în marja summitului G7, cu omologul său sud-coreean, care i-a promis că va oferi ajutor suplimentar Ucrainei, inclusiv echipamente de deminare şi ambulanţe, potrivit biroului preşedintelui Yoon.

Discuţia între cei doi lideri a survenit la câteva zile după ce preşedintele Yoon a primit-o la Seul pe Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.