Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, anunță că proiectul centurii orașului Aleșd va fi preluat de CJ

ilie bolojan

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, anunță că proiectul centurii orașului Aleșd va fi preluat de instituția pe care o conduce. Obiectivul este finanțat cu fonduri europene însă lucrarea este în întârziere. Ca să nu piardă banii, Consiliul Județean se va asocia cu CNAIR, anunță MEDIAFAX.

Potrivit autorităților bihorene, cel mai aglomerat drum din județul Bihor este DN 1, din Oradea spre Cluj. La ieșirea din Oradea, în fiecare zi, în trafic sunt peste 20.000 de mașini care circulă bară la bară. Traficul rămâne aglomerat și în zona Aleşd, la intrarea în oraş înregistrându-se peste 12.000 de mașini pe zi.

Citește și: Marcel Ciolacu a explodat la adresa lui Ludovic Orban: ‘V-aţi bătut joc de oameni! Aţi scos bătrânii care muncesc din greu în frig şi ploaie cu deciziile voastre aberante’ .

Din cauza traficului suplimentar de pe străzile laterale, traversarea orașului Aleşd durează minute bune, problema putând fi rezolvată prin realizarea unei centuri. Demersurile începute în trecut nu s-au finalizat, astfel încât noul președinte al Consiliului Județean Bihor a decis să se implice.

„Deşi centura Aleşd are asigurată finanțarea din actualul program infrastructura mare, mai e nevoie de revizuirea studiului de fezabilitate și de demararea proiectului. Pentru a urgenta execuția centurii, Consiliul Județean Bihor va realiza un parteneriat cu Compania Națională de Autostrăzi, urmând să preluăm execuția lucrărilor. Consiliul Județean m-a mandat să fac diligenţele necesare în ședința de azi. De mâine, ne apucăm de lucru şi pe acest proiect”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Președintele CJ Bihor a mai spus că centura va fi gata până la finalul anului 2023, astfel încât să nu se piardă finanțarea europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.