Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Croaţiei ofensat de saluturi și însemne naziste la o ceremonie oficială: Zoran Milanovic a plecat de la eveniment

Al Jazeera
Zoran Milanovic

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a părăsit vineri un act de comemorare a unei ofensive din timpul războiului de independenţă faţă de fosta Iugoslavie (1991-1995), în semn de protest faţă de prezenţa unor embleme şi saluturi pro-naziste la unele persoane în timpul programului oficial, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Respectivele embleme şi saluturi erau cele al ustaşilor, combatanţi croaţi aliaţi cu Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.

''După ce a observat printre participanţii la ceremonie persoane cu însemne şi salutul ustaş, preşedintele l-a atenţionat pe prim-ministrul Andrej Plenkovic că acest lucru este inacceptabil'', a declarat agenţiei Hina purtătorul de cuvânt al preşedinţiei croate, Nikola Jelic.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

Întrucât respectivele persoane erau incluse în programul oficial, preşedintele a părăsit ceremonia din portul Zadar de marcare a ofensivei croate denumită ''Operaţiunea Maslenica'', care s-a desfăşurat în anul 1993 împotriva Republicii sârbe Krajina.

Participanţii care purtau acele însemne sunt membri ai organizaţiei paramilitare HOS, integrată în anul 1992 în armata croată.

Preşedintele social-democrat Zoran Milanovic a părăsit în luna mai din aceleaşi motive o ceremonie similară, fiind atunci aspru criticat pentru gestul său de premierul conservator Plenkovic şi de alţi responsabili guvernamentali.

Prim-ministrul Andrej Plenkovic a spus că el îi respectă ''pe toţi cei care şi-au dat viaţa pentru patrie, inclusiv combatanţii HOS''.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

În schimb, preşedintele Milanovic a apreciat că toţi combatanţii căzuţi în război merită respect şi omagii, dar este inadmisibil ca pe mormintele lor şi la comemorările oficiale să fie expuse însemne ale ustaşilor, întrucât regimul acestora a fost unul criminal.

O comisie statală formată cu ani în urmă de Plenkovic a stabilit că folosirea însemnelor ustaşilor este inacceptabilă şi neconstituţională, cu excepţia cazurilor când sunt prezentate ca embleme istorice ale unor foste organizaţii.

Regimul ustaşilor (dintre anii 1941 şi 1945) a comis numeroase crime de război şi a asasinat peste 80.000 de persoane închise în lagărul de la Jasenovac, în special sârbi, evrei, sloveni, romi, comunişti şi alţi opozanţi ai regimului ultraconservator.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.