Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele CSM critică declaraţiile adjunctei lui Predoiu pe tema SIIJ: 'Sunt absolut regretabile'

Inquam Photos / Octav Ganea
nicoleta tint csm

Maniera repetitivă în care se susține că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție este susținută doar de magistrații care au sau care au avut probleme cu legea este regretabilă, a precizat, pentru MEDIAFAX, președintele CSM Nicoleta Țînț.

„Înțeleg interesul pe care îl manifestați față de subiectul existenței SIIJ, însă la acest moment cred că nu este oportun să îmi exprim o opinie întrucât proiectul de lege pentru desființarea SIIJ se află în plin proces de analiză la instanțe și parchete, opiniile acestora urmând să fie transmise către CSM până la data de 18.02.2020. Deși suntem într-o astfel de etapă, am remarcat astăzi o intervenție publică din partea Ministerului Justiției, exprimată de un secretar de stat, în cadrul unui interviu acordat unei publicații online - cred că este o modalitate cel puțin nepotrivită de lucru în relația cu sistemul judiciar”, a precizat, pentru MEDIAFAX, președintele CSM.

Nicoleta Țînț a reamintit faptul că Înalta Curte s-a exprimat deja cu privire la reglementarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

„Maniera repetitivă prin care se inoculează ideea că SIIJ este o structura susținută doar de magistrații care ar avea sau ar fi avut probleme cu legea ori afirmația aceluiași secretar de stat de astăzi în sensul că “Magistrații onești din această țară nu au nevoie de SIIJ” sunt absolut regretabile. Reamintesc doar faptul că la ICCJ opinia exprimată de judecători în urma consultării realizate ca urmare a solicitării MJ a fost majoritară în sensul menținerii, cu amendamente, a dispozițiilor care reglementează activitatea acestei secții”, a mai precizat magistratul.

Hotărârea Plenului CSM nr.225 din 15 octombrie 2019, disponibilă pe site-ul Consiliului, arată situația exactă a numărului dosarelor penale vizând magistrati în perioada 01.01.2014-31.07.2018, inclusiv în privința modalității de sesizare a DNA.

„Corect este sa fie avută în vedere toată această perioada, nu doar intervalul limitat de timp la care am observat ca s-a referit doamna secretar de stat (23.10.2017-23.10.2018). Ne dorim cu toții o consultare reală pe acest subiect și am convingerea ca sistemul judiciar are maturitatea necesară pentru a decide fără intervenția factorului politic”, a mai spus președintele CSM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.