Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Emmanuel Macron spune că Renault trebuie să decidă dacă rămâne în Rusia

Agerpres
Emmanuel Macron

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat joi că respectă decizia Renault de suspenda operaţiunile la fabrica sa Moscova şi este la latitudinea companiilor dacă vor să rămână în Rusia, dacă sectorul lor nu a fost afectat de sancţiuni, transmite Reuters.

Vorbind jurnaliştilor după conferinţa NATO şi G7 (principalele ţări industrializate din lume), oficialul francez a declarat că există "un risc reputaţional" la adresa companiilor care decid să rămână.

Renault, cel mai mare jucător pe piaţa auto rusă, a anunţat miercuri, după reuniunea Consiliului de Administraţie, că "activităţile fabricii Renault din Moscova sunt suspendate din această zi". Această fabrică produce SUV-uri Duster, Kaptur, Arkana şi Nissan Terrano. De asemenea, "grupul evaluează posibilele opţiuni privind participaţia sa în AvtoVAZ", deţinută în proporţie de 69% de Renault de la sfârşitul anului 2016 şi lider pe piaţa rusă cu marca Lada, se mai arată în comunicatul de presă difuzat miercuri de Renault.

De la lansarea invaziei în 24 februarie, peste 400 de companii s-au retras din Rusia, lăsând în urmă active de miliarde de dolari, potrivit Agerpres.ro.

Companiile franceze, inclusiv producătorul auto Renault şi retailerul Auchan, trebuie să iasă de pe piaţa rusă, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"Renault, Auchan, Leroy Merlin trebuie să înceteze să mai fie sponsori ai maşinii ruse de război, să oprească finanţarea uciderii copiilor şi a femeilor şi a violurilor. Companiile franceze trebuie să iasă de pe piaţa rusă", le-a spus Zelenski parlamentarilor francezi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.