Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, s-a dezlănţuit împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI) în legătură cu o anchetă în curs asupra unor omucideri puse în legătură cu operaţiunile de reprimare declanşate de administraţia lui împotriva traficului ilegal de droguri, informează marţi dpa, conform AGERPRES.
Într-un discurs difuzat luni seara la televiziune, Duterte a afirmat că CPI este "o tâmpenie" şi că el nu va coopera cu investigaţia acesteia.
"De ce ar trebui să mă apăr în faţa unor acuzaţii din partea albilor? Trebuie să fii nebun!", a declarat el. "Aceştia sunt foşti colonizatori, ei nu şi-au ispăşit pedeapsa pentru păcatele lor comise împotriva ţărilor pe care le-au invadat, inclusiv Filipine", a adăugat el.
"Acum, ei încearcă să înfiinţeze o curte (penală) în afara ţării noastre şi să ne tragă în faţa ei la răspundere. Legile noastre sunt diferite. Procedurile noastre penale sunt foarte diferite. Cum să se facă dreptate acolo?", a subliniat el.
CPI a demarat o anchetă preliminară asupra reprimării declanşate de guvernul filipinez împotriva traficului ilegal de droguri, pe 8 februarie 2018.
Săptămâna trecută, procuroarea-şefă a CPI aflată la sfârşit de mandat, Fatou Bensouda, a declarat că va declanşa o anchetă completă, invocând "temeiuri rezonabile" pentru a considera că în timpul războiului lui Duterte împotriva traficului ilegal de droguri au fost comise omucideri, "crime împotriva umanităţii".
Duterte, care a fost ales preşedinte în 2016 în baza platformei sale anti-criminalitate, a declarat că a făcut deja faţă unor acuzaţii "în faţa unui judecător filipinez".
Peste 7.000 de persoane au fost ucise în timpul unor operaţiuni ale poliţiei împotriva traficului ilegal de droguri în Filipine, în ultimii cinci ani, însă organizaţii pentru apărarea drepturilor omului susţin că cifrele ar putea fi chiar şi de trei ori mai mari.
Există de asemenea întrebarea dacă nu cumva suspecţi au fost ucişi în cadrul unor execuţii extrajudiciare şi dacă unii dintre cei ucişi aveau într-adevăr vreun rol în traficul de droguri.
Preşedintele filipinez Duterte s-a dezlănţuit împotriva Curții Penale Internaționale: 'Trebuie să fii nebun! Cum să se facă dreptate acolo?'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

409
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
409

1.040
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.040

1.479
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.479

4.244
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
4.244

2.404
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.404

74
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
74

3.140
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.140

2.518
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.518

78
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
78

1.070
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.070

67
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
67

1.963
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.963

63
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
63
















Comentează