DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, dispus să fie vaccinat primul pentru a susţine campania de imunizare

bbc.com
Rodrigo Duterte

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte ar fi dispus să fie vaccinat primul din Filipine împotriva COVID-19, pentru a înlătura temerile populaţiei cu privire la siguranţa dozelor de vaccin, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, informează dpa, potrivit AGERPRES.

Vezi și: SONDAJ CURS - Opţiunile electorale la o lună după alegeri: Entuziasmul AUR scade, PSD se menţine pe primul loc

Săptămâna trecută, Duterte a susţinut într-un mesaj public că se va număra printre ultimii ce vor fi vaccinaţi şi că prioritate ar trebui să aibă lucrătorii din domeniul medical aflaţi în linia întâi în lupta împotriva COVID-19 şi persoanele din sectoare vulnerabile. Înainte de aceasta, el se oferise voluntar pentru a i se inocula prima doză de vaccin din Filipine.

Această schimbare de atitudine a alimentat îngrijorări în rândul populaţiei cu privire la siguranţa vaccinului, pe fondul informaţiilor despre reacţii adverse înregistrate în alte ţări, unde campaniile de vaccinare au început deja, scrie dpa.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez, Harry Roque, a spus că Duterte s-a gândit doar la binele public şi că a dorit ca toţi filipinezii să fie vaccinaţi primii, după care oficialii guvernamentali.

"Dacă el vede că oamenilor le este teamă să se vaccineze, atunci el nu va ezita să fie vaccinat primul", a declarat Roque într-un interviu la radio. "Dacă aceasta este important (ca preşedintele să fie vaccinat primul), pentru a asigura încrederea populaţiei, atunci aceasta (ca Duterte să se vaccineze primul) nu este imposibil", a adăugat el.

Duminică, numărul total de contaminări cu noul tip de coronavirus a ajuns în Filipine la 500.577, dintre care 9.895 s-au soldat cu decese, la aproape un an după ce această ţară a raportat primul caz de infectare.

Guvernul filipinez speră să înceapă campania de vaccinare împotriva COVID-19 în februarie şi a autorizat de urgenţă săptămâna trecută vaccinul produs de gigantul farmaceutic american Pfizer în colaborare cu partenerul său german BioNTech.

Până acum, guvernul filipinez a încheiat contracte pentru achiziţii de vaccinuri cu AstraZeneca/Oxford University, Sinovac şi Novovax, care nu au primit încă autorizaţie pentru utilizare în Filipine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.