Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte va candida în 2022 pentru un post de senator

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 15-11-2021

Actualizat: 15-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: captura YouTube

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte s-a înscris luni, în ultimul moment, pentru a candida la alegerile pentru Senat în 2022, clarificându-şi intenţiile cu privire la viitorul său politic după ce îşi va încheia mandatul la conducerea ţării, transmite AFP.

Duterte şi-a depus, printr-un avocat, dosarul de candidatură la Comisia electorală cu câteva minute înainte de expirarea termenului, potrivit Agerpres.

Gestul pune capăt speculaţiilor privind o posibilă candidatură la funcţia de vicepreşedinte, pe care o vizează fiica sa, Sara.

Potrivit Constituţiei, el nu poate candida pentru un nou mandat prezidenţial de şase ani.

Rodrigo Duterte, în vârstă de 76 de ani, dăduse mai întâi asigurări că va candida pentru funcţia de vicepreşedinte, după care s-a răzgândit şi a anunţat că intenţionează să se retragă din viaţa politică.

Sâmbătă, responsabilul cu comunicarea al preşedinţiei, Martin Andanar, a explicat presei că Duterte intenţiona să candideze la al doilea post în stat şi că urma să-şi depună candidatura luni, proiect abandonat însă în favoarea alegerilor pentru Senat.

Fiica sa, Sara Duterte-Carpio, era aşteptată să candideze la preşedinţie pentru a-i succeda şi, potenţial, pentru a-l proteja de urmărirea în justiţie în Filipine şi de ancheta Curţii Penale Internaţionale cu privire la 'războiul împotriva drogurilor'.

Dar Sara Duterte-Carpio şi-a depus luni candidatura la funcţia de vicepreşedinte şi, până la 17:00 (09:00 GMT), ora limită, nu părea să se fi răzgândit, deşi sute de susţinători erau adunaţi în faţa sediului Comisiei electorale pentru a-i cere să candideze la postul suprem.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri