Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va circula cu o mașină hybrid: Miniștrii sunt obligați să folosească vehicule electrice

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 13-02-2020

Actualizat: 13-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Emmanuel Macron a înfiinţat o agenţie care va proteja mediul înconjurător în Franţa, atât el, cât și miniștrii francezi urmând să circule doar în vehicule electrice sau hybrid, scrie presa internațională, anunță MEDIAFAX.

Preşedintele francez vrea să combată schimbările climatice, motiv pentru care, pe Mont Blanc, a lansat Biroul francez pentru Biodiversitate, care trebuie să salveze gheţarul Mer de Glace. În ultimul secol, înălţimea muntelui de gheaţă a scăzut cu 100 de metri. Din vară, numărul turiştilor va fi limitat în staţiune.

Citește și: Izbucnire-fulger a lui Rareș Bogdan: Minciună sfruntată. PNL n-a scutit pe nimeni de taxe

„Fără dubii, am început prea târziu şi mai avem încă de convins unii interlocutori. Dar putem reuşi şi aş spune chiar că este o luptă aflată în centrul destinului omenirii”, a declarat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Membrii cabinetului vor circula doar cu maşini electrice sau hibrid. Macron le-a transmis tuturor miniștrilor că ar fi bine să mai ia şi trenul. Chiar şi limuzina prezidenţială va fi una hybrid.

Restul bugetarilor vor primi câte 200 de euro pe an dacă merg la serviciu cu bicicletele sau dacă împart o maşină.

Citește și: Lovitură pentru cei care locuiesc la bloc! Veți fi penalizați

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri