Preşedintele francez Emmanuel Macron a lăudat "curajul" şi "marele simţ al responsabilităţii" de care a dat dovadă omologul său italian Sergio Mattarella, care l-a desemnat luni pe Carlo Cottarelli, susţinător al austerităţii bugetare, să formeze un guvern până la noi alegeri în Italia, informează AFP preluat de agerpres.
"Îmi exprim din nou prietenia şi susţinerea pentru preşedintele Mattarella, care are o sarcină esenţială de realizat, cea a stabilităţii instituţionale şi democratice a ţării sale, ceea ce el face cu mult curaj şi cu un mare simţ al responsabilităţii", a salutat şeful statului francez în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de vizita la Paris a preşedintelui Angolei, Joao Lourenco.
"Italia este un partener important pentru Franţa în toate domeniile, un partener istoric, un partener actual şi un partener de viitor, pe care îl respectăm şi de care avem nevoie atât pentru proiecte europene, cât şi pentru relaţia bilaterală", a mai spus Macron.
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a mandatat oficial luni pe Carlo Cottarelli, fost înalt responsabil al Fondului Monetar Internaţional, cu formarea unui nou guvern tehnocrat, după o încercare nereuşită a partidelor Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga de a crea o coaliţie guvernamentală. Liderii M5S şi Ligii, Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, au criticat vehement veto-ul preşedintelui Sergio Mattarella faţă de propunerea lor pentru postul de ministru al economiei, euroscepticul Paolo Savona.
Prin urmare, Cottarelli, 64 de ani, nu are aproape nicio şansă să primească votul de încredere al parlamentului italian, unde M5S şi Liga sunt majoritare. În aceste condiţii, singura misiune a viitorului guvern ar urma să fie conducerea ţării spre noi alegeri, ce vor avea loc probabil toamna sau cel târziu la începutul lui 2019, într-un climat ce se anunţă tensionat.
Preşedintele francez salută 'curajul' şi 'responsabilitatea' omologului italian Mattarella în soluţionarea crizei din Italia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.048
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.048

800
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
800

406
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
406

197
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
197

940
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
940

452
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
452

84
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
84

59
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
59

804
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
804

1.053
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.053

62
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
62

994
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
994

850
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
850
















Comentează