Fostul preşedinte al Afganistanului, Ashraf Ghani, a rupt tăcerea la aproximativ un an după căderea guvernului său, într-un interviu în care a învinuit SUA, pe politicienii afgani şi alţii pentru preluarea puterii de către talibani, transmite joi dpa.
În primul său interviu televizat cu noua instituţie media Afghan Broadcasting Network (ABN), miercuri, Ghani l-a acuzat în mod special pe fostul reprezentant al SUA pentru negocierile de pace, Zalmay Khalilzad, precum şi pe mai mulţi politicieni afgani proeminenţi, informează Agerpres.
Ashraf Ghani a părut să fie cel mai supărat pe Khalilzad, care a semnat un acord de pace cu talibanii la Doha, ce a deschis calea pentru retragerea completă a forţelor străine din Afganistan. El l-a calificat pe Khalilzad ca fiind "corupt" şi "incompetent".
Fostul preşedinte afgan a fugit din Kabul când talibanii au intrat în capitală în august anul trecut, iar acum trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite. Plecarea sa a deschis calea pentru ca talibanii să preia controlul asupra palatului prezidenţial. Ulterior, Ashraf Ghani a cerut scuze afganilor, explicând că a fugit pentru a evita vărsarea de sânge.
El a fost aspru criticat la nivel naţional şi internaţional pentru că a fugit înainte de a se ajunge la o înţelegere politică.
Ashraf Ghani încă se consideră preşedintele Afganistanului. Înainte de căderea guvernului său, Ghani se lăudase că va rezista împotriva talibanilor până la moarte. Acum spune că nu avea putere executivă în momentul căderii Kabulului.
Ghani a declarat pentru ABN că a fost "ultima persoană care a plecat" şi a făcut acest lucru pentru a evita să repete "experienţa amară a doctorului Najib", o referire la fostul preşedinte afgan Mohammad Najibullah, care a fost ucis de talibani în 1996, când aceştia au capturat pentru prima dată capitala Kabul. El a mai spus că fostul ministru afgan al apărării a fugit înaintea sa şi că ambasada SUA din Kabul începuse deja evacuarea personalului său şi a forţelor de elită afgane.
Talibanii au preluat puterea la Kabul în august 2021 şi s-au confruntat cu o rezistenţă redusă din partea forţelor armate afgane. Ghani a declarat pentru ABN că şeful serviciilor de informaţii i-a spus la acea vreme că forţele afgane nu erau capabile să lupte.
Președintele fugar al Afganistanului a rupt tăcerea: americanii sunt de vină pentru venirea talibanilor la putere/ Video
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

58
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
58

2.826
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
2.826

48
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
48

1.781
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
1.781

27
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
27

3.384
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
3.384

90
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
90

38
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
38

89
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
89

6.891
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
6.891

101
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
101

110
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
110

176
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
176
















Comentează