Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat duminică îngrijorat de "schimbările substanţiale" din relaţia transatlantică cauzate de tensiunile dintre europeni şi preşedintele american, Donald Trump, în special în privinţa comerţului şi a dosarului nuclear iranian, relatează AFP.
Frank-Walter Steinmeier, un fost ministru social-democrat de externe care ocupă funcţia mai mult protocolară de preşedinte al republicii federale, a admis că prima economie europeană, protejată de multă vreme de Statele Unite prin intermediul umbrelei NATO, a avut nevoie "să crească" şi să-şi asume responsabilităţile internaţionale".
"Sincer vorbind, sunt într-adevăr îngrijorat de evoluţia relaţiei transatlantice", a spus el într-un interviu acordat postului naţional de televiziune ARD.
"Nu din cauza unui preşedinte care trimite pe Twitter câteva mesaje deranjante, ci pentru că este în curs o evoluţie substanţială şi că avem o nouă administraţie americană care nu ne mai consideră ca făcând parte dintr-o comunitate mondială în cadrul căreia acţionăm împreună, dar care vede lumea fundamental ca o arenă unde fiecare trebuie să-şi găsească propriul drum", a explicat şeful statului german.
Frank-Walter Steinmeier a apreciat că, în cursul vizitelor pe care le-au întreprins recent, omologul său francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, au făcut amândoi "ce trebuia punând înainte interesele comune ale Europei" în privinţa comerţului şi pentru apărarea acordului privind programul nuclear iranian.
Donald Trump a ameninţat să impună taxe vamale asupra importurilor de oţel şi aluminiu, exceptându-i temporar pe europeni, şi să rupă tratatul din 2015 în baza căruia sancţiunile economice impuse Iranului au fost relaxate în schimbul unui angajament verificabil că nu va fabrica bomba atomică.
Preşedintele german a reamintit că, atunci când secretarul de stat american din acea perioadă, John Kerry, a semnat acordul în numele Statelor Unite, a subliniat că un război a fost poate astfel evitat.
"Este o frază importantă pentru că nu trebuie să uităm ce s-ar putea produce dacă acest acord este pus în pericol şi dacă Orientul Mijlociu începe să se reînarmeze", a comentat Frank-Walter Steinmeier, subliniind că regiunea "nu ar mai putea suporta un alt conflict".
El a mai avertizat în legătură cu distanţa tot mai sensibilă luată de preşedintele rus, Vladimir Putin, faţă de Occident, apreciind că, dacă Rusia se defineşte de acum "prin diferenţă, şi nu prin cooperare" cu Europa, diplomaţia trebuie să caute noi "iniţiative şi oportunităţi" pentru a dialoga.
Preşedintele german, îngrijorat de evoluţia relaţiilor transatlantice
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

266
VIDEO Dans viral - Un viitor ministru ungar face spectacol pe scenă după victoria lui Peter Magyar
266

56
Hezbollah respinge negocierile cu Israelul: Nu vom respecta niciun acord
56

56
Furtuni puternice în sudul Italiei - Două persoane și-au pierdut viața
56

3.788
Întrebarea momentului în Ungaria: Va ajunge Viktor Orbán la închisoare? Răspunsul lui Péter Magyar
3.788

3.085
VIDEO Cade un bastion politico-militar: Trupele de comando israeliene vor avea controlul deplin asupra orașului Bint Jbeil în câteva zile
3.085

57
Serghei Lavrov, în vizită în China pentru discuţii privind problemele internaţionale actuale
57

2.901
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
2.901

1.270
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
1.270

72
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
72

1.381
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
1.381

98
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
98

156
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
156

1.924
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
1.924
















Comentează