Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Hassan Rouhani îndeamnă AIEA 'să-şi păstreze independenţa'

Hassan Rouhani

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a pus miercuri sub semnul întrebării independenţa Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), după adoptarea de către acest organism al ONU a unei rezoluţii prin care admonestează Teheranul pentru refuzul său de a autoriza inspecţii la două din instalaţiile sale suspecte, informează AFP, potrivit Agerpres.

Adoptată vineri, această rezoluţie, prezentată de Paris, Londra şi Berlin, este primul document critic la adresa Iranului din 2012.

În acest document Republica islamică este chemată să permită inspectorilor AIEA accesul la două instalaţii cu scopul de a stabili dacă Iranul a desfăşurat sau nu activităţi nucleare nedeclarate la începutul anilor 2000.

Potrivit lui Rouhani, 'regimul sionist (Israel) şi americanii exercită presiuni asupra Agenţiei pentru a ancheta ceva ce s-a întâmplat acum 18-20 de ani. Ei manipulează agenţia şi o induc în eroare'.

'Agenţia trebuie să fie capabilă să-şi păstreze independenţa', a declarat el, promiţând că Iranul va continua să coopereze cu AIEA în cadrul unor 'inspecţii legale', conform declaraţiilor făcute în cursul unei reuniuni a guvernului şi transmise de televiziune.

Citește și: Mita cerută de directorul Unifarm unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane a fost de 760.000 de euro - Ionel și-ar fi pus un subaltern să mintă

Franţa, Regatul Unit şi Germania 's-au murdărit fără motiv' cooperând asupra documentului cu Israelul şi SUA, a acuzat Rouhani.

'Nu ne-am aşteptat la aceasta de la europeni', a adăugat preşedintele iranian, salutând totodată decizia Chinei şi a Rusiei de a vota împotriva rezoluţiei.

În acest stadiu, adoptarea textului are înainte de toate o semnificaţie simbolică, dar poate însemna şi începutul transferului litigiilor în Consiliul de Securitate al ONU, abilitat să adopte sancţiuni.

Inspecţiile la siturile nucleare iraniene de către AIEA este un element-cheie al acestei cooperări şi al acordului internaţional din 2015, din care SUA s-au retras în mod unilateral în mai 2018.

Aceste verificări ale AIEA se desfăşoară fără obstacole la instalaţiile unde Republica islamică efectuează în prezent activităţi de îmbogăţire a uraniului. Dar Agenţia se confruntă cu opoziţia iranienilor la două din facilităţile mai vechi, a priori dezafectate

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.