Președintele în exercițiu al Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, reales cu aproape 95% din voturi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-09-2024

Actualizat: 08-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: diem25.org


Președintele în exercițiu al Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, a fost reales cu aproape 95% din voturi, a anunțat duminică autoritatea electorală a țării, ANIE, potrivit mediafax.

„Din cei 5.630.000 de alegători înregistrați, 5.320.000 au votat pentru candidatul independent Abdelmadjid Tebboune, reprezentând 94,65 % din voturi”, a declarat șeful ANIE, Mohamed Charfi.

Tebboune, în vârstă de 78 de ani, era favoritul scrutinului împotriva islamistului moderat Abdelaali Hassani, 57 de ani, și a candidatului socialist Youcef Aouchiche, 41 de ani.

„Alegerile au fost marcate de o largă transparență” și „au reflectat maturitatea electorală a poporului”, a declarat Charfi.

Acesta nu a furnizat însă rata oficială de participare, care a fost considerată principala provocare a lui Tebboune într-un scrutin în care victoria sa era aproape sigură.

Președintele reales a sperat la o participare mai mare decât în 2019, anul în care a fost ales pe fondul unor alegeri boicotate pe scară largă și al protestelor în masă pro-democrație Hirak.

Tebboune a fost ales atunci pe fondul unei rate record de abținere de peste 60%.

În primele ore ale zilei, ANIE a anunțat o rată „medie de participare” de 48%, calificând-o drept „provizorie”, dar nu a prezentat o defalcare a numărului de alegători față de cei înregistrați inițial.

Anunțul a fost făcut cu trei ore întârziere, după ce, sâmbătă seară, autoritatea a anunțat că prelungește votul cu o oră, așteptându-se să se prezinte mai mulți alegători.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri