Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Iohannnis a avut întrevederi cu oficiali ai Consiliului Europei

Klaus Iohannis la Roma

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, la Palatul Cotroceni, întrevederi cu secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pedro Agramunt, şi cu preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), Gianni Buquicchio.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis şi oficialii cu care s-a întâlnit au apreciat în mod deosebit relaţiile excelente dintre România şi Consiliul Europei. "Preşedintele României şi-a manifestat încrederea că lucrările Conferinţei vor aduce rezultate şi beneficii concrete pentru mediul democratic european. Acestea reprezintă o contribuţie importantă a ţării noastre la dezbaterile pe această temă, respectiv la efortul Comisiei de la Veneţia, care este în curs de elaborare a unui raport pe această temă, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei", se arată în comunicat.

Administraţia Prezidenţială menţionează că oficialii au subliniat valoarea adaugată pe care eventuala adoptare, la nivelul Consiliului Europei, de linii directoare, concluzii sau principii privind interacţiunea majoritate-opoziţie o va avea pentru întărirea democraţiei la nivel european. De asemenea, au fost discutate aspecte de fond privind evoluţiile la nivel constituţional în statele europene şi modalităţile de evitare a blocajelor în funcţionarea sistemului democratic, precum şi situaţia luptei împotriva corupţiei în statele membre ale Consiliului Europei.

În discuţia cu secretarul general adjunct al Consiliului Europei a avut loc şi un schimb de opinii privind situaţia minorităţilor naţionale, context în care preşedintele Iohannis a subliniat relevanţa modelului intercultural românesc privind relaţiile interetnice, anunță Agerpres.

La discuţii au fost abordate şi alte dosare de interes de pe agenda Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, menţionează Administraţia Prezidenţială. Întâlnirile şefului statului cu aceşti oficiali au avut loc în marja participării acestora la Conferinţa internaţională "Interacţiunea între majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie", care se desfăşoară, joi şi vineri, la Palatul Cotroceni sub patronajul preşedintelui României şi al secretarului general al Consiliului Europei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.