Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Iranului se jură că nu a acoperit statuile care reprezentau nuduri

iran-sursa:bbc

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a respins miercuri ideea că el ar fi cerut ca statuile reprezentând nuduri să fie acoperite în Muzeele Capitoline din Roma cu prilejul vizitei sale de luni, relatează EFE.

Controversa pe această temă este o "chestiune jurnalistică", a spus clericul şiit, răspunzând unei întrebări adresate într-o conferinţă de presă. "Nu am cerut nimic, dar ştiu că italienii sunt foarte ospitalieri şi încearcă să facă totul pentru ca oaspeţii lor să se simtă bine. Le mulţumesc pentru aceasta", a menţionat Hassan Rohani. Precizările sale au venit după ce multe site-uri de ştiri, inclusiv cele ale unor ziare importante precum La Repubblica şi Corriere della Sera, au postat fotografii cu statui din colecţia respectivă complet ascunse după panouri albe. Presa a relatat că, înaintea vizitei, reprezentanţi ai delegaţiei iraniene ar fi solicitat ca unele nuduri antice să fie "ascunse" privirilor pentru că religia islamică interzice astfel de reprezentări. Acest fapt a suscitat controverse în Italia, iar presa italiană se întreba miercuri dacă acoperirea sculpturilor pentru a nu-l deranja pe preşedintele iranian a fost decizia corectă, spun cei de la Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.