Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Kazahstanului anunţă relaxarea unor restricţii, dar şi prelungirea stării de urgenţă

Kazahstan

Kazahstanul va începe în cursul săptămânii relaxarea unora dintre restricţiile impuse din cauza pandemiei, dar starea de urgenţă va continua până cel puţin la data de 11 mai, a anunţat luni preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev, potrivit agenţiei Reuters, potrivit Agerpres.

Companii cum sunt bănci, firme de logistică şi fabrici vor putea să se redeschidă marţi în cea mai mare parte din ţară, iar cursele aeriene interne vor fi reluate de vineri între principalele două oraşe, Almatî şi Nur-Sultan.

Locuitorii vor avea voie să iasă la plimbare în zilele următoare, deşi Tokaev a prelungit starea de urgenţă declarată la mijlocul lui martie, afirmând că ţara nu a depăşit încă vârful epidemiei.

Starea de urgenţă, ce urma să se încheie la 30 aprilie, ar putea fi ridicată la 11 mai dacă nu vor izbucni noi focare, a indicat preşedintele.

Citește și: Klaus Iohannis anunță noi reguli! Când vor putea ieși din casă persoanele cu vârsta de peste 65 de ani

Tokaev a mai ordonat ca Ministerul Sănătăţii să crească numărul de teste zilnice la 20.000-25.000.

Kazahstan a raportat până acum 2.835 cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 25 de decese. Numărul testelor realizate este de circa 180.000 în aproximativ 40 de zile.

Ministrul informaţiilor, Dauren Abaev, a declarat la televiziunea de stat că, odată cu reluarea zborurilor, cursele aeriene vor trebui să respecte reguli stricte de distanţare, iar persoanele care vor dori să călătorească vor trebui să prezinte certificate conform cărora nu sunt infectate cu coronavirus.

Abaev a mai spus că autorităţile vor continua să repatrieze cetăţeni kazahi blocaţi în străinătate. Zeci de kazahi vor fi aduşi acasă din SUA, Europa şi Orientul Mijlociu, iar peste 6.000 din Rusia, a precizat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.