Președintele Libanului susține că „ocupația israeliană” blochează acordul de la Washington

Article thumbnail

Sursă foto: AFP / AFP / Profimedia

Președintele Libanului, Joseph Aoun, a declarat că ceea ce el numește „ocupația israeliană” continuă să împiedice punerea în aplicare a acordului de la Washington, conform Mediafax.

„Ocupația israeliană continuă împiedică desfășurarea armatei și nu servește interesului atingerii obiectivelor noastre și ale celor de la Washington”, a afirmat șeful statului libanez.

Declarațiile vin pe fondul continuării atacurilor atribuite Israelului în sudul Libanului, soldate, potrivit autorităților locale, cu moartea a cel puțin patru persoane. Printre victime se numără și un cuplu căsătorit, fapt care a amplificat îngrijorările legate de impactul conflictului asupra populației civile, transmite Aljazeera.

În același timp, Joseph Aoun a respins ferm ideea unui conflict intern, avertizând asupra riscurilor destabilizării țării.

„Nu este loc pentru un război civil în Liban, în ciuda unor încercări de a incita la conflict”, a declarat acesta, reafirmând necesitatea menținerii unității naționale.

Situația din sudul Libanului rămâne una fragilă, în condițiile în care tensiunile cu Israelul persistă, iar aplicarea acordurilor internaționale, inclusiv a celor discutate la Washington, pare tot mai dificil de realizat.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură9°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri