Preşedintele Libanului susţine crearea unor zone sigure în Siria

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 03-02-2017

Actualizat: 03-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: harta.infoturism.ro

Preşedintele libanez Michel Aoun a cerut vineri instalarea unor zone sigure în Siria pentru ca mai mulţi refugiaţi sirieni să poată reveni în ţara lor, relatează DPA. Comunitatea internaţională 'trebuie să lucreze pentru a facilita revenirea celor strămutaţi... în coordonare cu guvernul sirian', a declarat Aoun, potrivit agenţiei de presă libaneze.

Libanul găzduieşte peste 1,2 milioane de sirieni, care s-au refugiat din cauza războiului civil. În cadrul unei reuniuni la Beirut cu Înaltul comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, preşedintele Aoun a declarat că Libanul nu intenţionează să-i forţeze pe refugiaţi să revină în Siria dacă sunt încă în pericol. Totuşi, refugiaţii sirieni nu pot rămâne în Liban 'pentru totdeauna', a adăugat el.

'Este important să se asigure succesul soluţiei politice la conflictul sirian (...) împreună cu lupta continuă împotriva teroriştilor, oriunde ar fi aceştia', a declarat preşedintele Aoun. Aoun este un aliat apropiat al grupării libaneze şiite Hezbollah care luptă alături de forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad împotriva grupărilor rebele, conform Agerpres. Preşedintele SUA, Donald Trump, şi regele Salman al Arabiei Saudite au decis duminică în cadrul unei convorbiri telefonice să susţină crearea unor zone sigure pentru refugiaţi în Siria şi Yemen. Guvernul sirian a afirmat însă luni că orice încercare de a crea zone sigure pentru refugiaţi şi persoane strămutate fără o coordonare cu Damascul va fi o 'acţiune nesigură' care încalcă suveranitatea Siriei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri