Preşedintele lui Sion a făcut apel la TAS în privinţa suspendării primite după ce a lovit un consultant TV

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 11-01-2018

Actualizat: 11-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: trilulilu.ro

Preşedintele FC Sion, Christian Constantin, suspendat anul trecut pentru că a lovit un consultant TV, a contestat sancţiunea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), relatează L’Equipe. În vârstă de 61 de ani, Constantin a fost sancţionat în primă instanţă de liga elveţiană (SFL) cu 12 luni de suspendare şi o amendă de 100.000 de franci elveţieni.

În decembrie, suspendarea lui Christian Constantin a fost redusă în apel la nouă luni şi amenda la 30.000 de franci elveţieni. La 21 septembrie, Christian Constantin l-a lovit pe consultantul TV Rolf Fringer, în direct. Fringer se afla la marginea terenului, când a fost atacat de Constantin, după victoria a echipei Sion, scor 2-1, cu Lugano. Constantin a afirmat apoi că Fringer l-a criticat la începutul săptămânii, afirmând că este un ''personaj ridicol", conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri