Preşedintele parlamentului german, Wolfgang Schaeuble, a declarat că va susţine crearea, la Berlin, a unui memorial dedicat victimelor poloneze ale regimului nazist, informează dpa potrivit Agerpres.
"Un astfel de memorial ar încuraja oamenii să se raporteze la suferinţa polonezilor sub ocupaţia germană şi la teroarea nazistă", a declarat Schaeuble pentru ediţia de luni a ziarului Sueddeutsche Zeitung.
Un memorial dedicat victimelor poloneze ar contribui la o mai bună înţelegere a "perspectivei vecinilor noştri care a fost modelată de aceste experienţe, a provocărilor actuale din Europa", a spus Schaeuble. Acesta ar acţiona ca "un loc al amintirii, care indică spre viitorul ambelor naţiuni", a precizat experimentatul politician german.
Germania a invadat Polonia în urmă cu 80 de ani, pe 1 septembrie 1939, declanşând cel de-al doilea război mondial.
Preşedintele parlamentului german doreşte un memorial dedicat victimelor poloneze ale regimului nazist
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

5
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
5

49
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
49

126
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
126

45
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
45

30
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
30

365
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
365

565
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
565

40
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
40

549
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
549

468
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
468

587
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
587

711
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
711

1.169
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.169
















Comentează