Preşedintele Partidului Laburist din Noua Zeelandă, din care face parte şi prim-ministrul Jacinda Ardern, a demisionat miercuri din cauza modului în care formaţiunea a gestionat un presupus caz de atac sexual din partea unui membru al partidului asupra unei tinere voluntare în 2018, transmite dpa.
Jacinda Ardern a acceptat demisia preşedintelui Partidului Laburist, Nigel Haworth. 'În ultimele 48 de ore, am citit rapoarte incredibil de tulburătoare despre un presupus asalt sexual implicând membri ai Partidului Laburist', a declarat şefa guvernului, într-un comunicat.
Luni, Jacinda Ardern a declarat că a aflat din presă despre declaraţiile unei tinere voluntare de 19 ani că a fost atacată sexual în locuinţa unui membru al conducerii laburiste în timpul unei întruniri pentru discutarea unor probleme de partid, la începutul lui 2018.
Site-ul local de ştiri The Spinoff a publicat un articol ce conţinea o descriere amănunţită a unui presupus asalt sexual şi acuzaţii că Nigel Haworth nu a luată măsuri, deşi acuzaţiile îi fuseseră aduse la cunoştinţă.
Comisia de anchetă a partidului a analizat mai multe plângeri oficiale care îl vizau pe bărbat, dar a decis în luna iulie că nu se impunea nicio acţiune disciplinară.
Nigel Haworth a insistat că nici el şi nici comisia nu fuseseră informaţi despre plângerile de atac sexual, dar e-mail-uri scurse către presă au părut să-l contrazică.
'Am discutat corespondenţa cu preşedintele Partidului Laburist în această dimineaţă. În timp ce el îşi menţine declaraţiile făcute pe acest subiect, eu cred că au fost făcute greşeli', a precizat Jacinda Ardern în acelaşi comunicat.
Ea le-a prezentat scuze reclamantelor şi a promis o anchetă judiciară cu privire la modul în care partidul său a răspuns acuzaţiilor de asalt şi comportament sexual nepotrivit.
Preşedintele Partidului Laburist din Noua Zeelandă a demisionat
Explorează subiectul
Articole Similare

1.830
Agenții care au aruncat SUA în aer vin acum în Europa, la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului
1.830

2.591
VIDEO Momentul viral în care premierul britanic îl imită pe Macron: a purtat ochelari de aviator și a salutat publicul în franceză
2.591

4.231
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
4.231

59
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
59

3.163
Gafă uriașă la Moscova: Rusia recunoaște din greșeală că Ucraina a scufundat nava-amiral 'Moskva'
3.163

72
Haos în SUA din cauza vremii extreme: furtuna de gheață provoacă pene masive de electricitate
72

1.227
VIDEO Noapte de groază în Ucraina: Rusia a atacat cu 165 de drone - copii printre răniți și pagube majore
1.227

1.279
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.279

51
Emmanuel Macron îi va primi miercuri pe șefa guvernului danez și pe premierul Groenlandei
51

2.535
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
2.535

3.125
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
3.125

4.189
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
4.189

5.671
VIDEO Franța vine cu un răspuns categoric, după afirmațiile controversate ale șefului NATO: Europa nu se poate apăra singură
5.671

















Comentează