Preşedintele PMP, acuzaţii după ultimul sondaj apărut: 'Cel mai mare Fake News electoral din acest început de an'

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 04-02-2020

Actualizat: 04-02-2020

Eurodeputatul Eugen Tomac, preşedintele PMP, acuză institutul de sondaje IMAS de fake news, după publicarea celui mai recent sondaj comandat de Europa FM, în care formaţiunea lui Traian Băsescu are doar 1,8%.

"Cel mai mare Fake News electoral din acest început de an este sondajul IMAS.

Aceasta companie de sondaje s-a compromis de mult, nu știu ce interese mână aceasta societate să dezinformeze, dar o face de cel puțin doi ani.

Prezentarea PMP în sondajele IMAS a fost constant tendențioasă. Nu înțeleg ce e în capul pretinșilor sociologi de la IMAS care ne depunctează și de această dată, deși suntem un partid politic care, de când s-a înființat, a obținut aproape 6% la toate alegerile, inclusiv la ultimele două scrutinuri electorale de anul trecut.

#IMASFakeNews", scrie Tomac pe Facebook.

Potrivit cercetării sociologice realizate de IMAS, doar trei partide ar reuși să treacă pragul electoral: PNL, PSD și USR. Clasamentul partidelor în sondajul IMAS: PNL – 47,4%; PSD – 20,6%; USR – 12,4%; UDMR – 4,7%; Pro România – 3,8%; PLUS – 3,4%; ALDE – 3,2%; PMP – 1,8%.

Interviurile au fost realizate prin telefon, utilizând metoda CATI.Pentru acest studiu au fost intervievate 1007 persoane cu vârste de 18 ani și peste. Perioada de realizare a interviurilor a fost 13 – 31 ianuarie 2020. Eroarea de eşantionare este ± 3.1%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri