Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a avertizat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul viitor va fi unul cu ''mari dificultăţi'' din punct de vedere economic, care vor ''obliga'' Guvernul să introducă noi taxe şi să reducă în continuare sumele alocate investiţiilor.
"Din nefericire, nu avem aşteptări favorabile în ceea ce priveşte sfârşitul acestui an şi îndeosebi anul viitor. Din punct de vedere economic, vom întâmpina dificultăţi mari. Până la urmă, încadrarea în ţinta de deficit bugetar, de 2,93%, va obliga Guvernul să vină cu noi taxe şi în continuare să taie din investiţii, pentru că nu găseşte cheia creşterii economice bazate pe investiţii, şi nu pe consum", a spus Turc, potrivit agerpres.ro.
El a atras atenţia asupra faptului că nivelul de cheltuieli pentru investiţii a fost redus în primele nouă luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, cu 60%, iar oamenii de afaceri ''au ajuns să se plângă'', din acest motiv, de lipsa comenzilor.
Ioan Turc a comparat situaţia actuală a economiei României cu vaporul Titanic, care stă să se scufunde.
"Economia României este ca Titanicul. În timp ce ia apă, PSD cântă manele despre creşterea nivelului de trai. În primul rând, creşterea economică s-a bazat doar pe consum, iar dincolo de faptul că am susţinut într-un mod cu totul dezechilibrat economiile altor state, există şi alte efecte deosebit de severe: creşterea preţurilor, creşterea dobânzilor, deprecierea leului, creşterea deficitului bugetar, creşterea deficitului comercial", a mai declarat preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud.
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud avertizează: În 2018 vom întâmpina dificultăţi mari din punct de vedere economic
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

13.857
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
13.857

5.591
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
5.591

218
Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să nu-l sacrifice pe Ilie Bolojan
218

2.378
Vasile Dîncu: Ministerul Justiției e ca strâmtoarea Ormuz
2.378

2.536
SURSE - Test de rezistență pentru Bolojan: Consultări AUR - PACE pentru o moțiune de cenzură pe 15 aprilie
2.536

187
Deputatul Andrei Gușă (AUR): Scoaterea Gold FM și Realitatea Plus din emisie creează un precedent periculos și ne aruncă într-o dictatură hidoasă!
187

184
Senatorul Sava: Decizia Curţii de Apel privind Realitatea a restaurat democraţia
184

173
Deputat: Băncile au furat de la oameni cu ROBOR-ul
173

410
Ministrul Economiei anunță că imobilul ocupat de 18 ani fără ca statul să încaseze chirie, descoperit de Miruță, a reintrat în patrimonial statului
410

3.669
Ministrul Apărării face afirmații fără menajamente: pe cine nu ar vota niciodată și ce spune despre Parlament
3.669

10.649
Ilie Bolojan, surprins în Vinerea Mare la Oradea: Cu cine a ieșit premierul la masă
10.649

2.785
Oana Țoiu dezvăluie ce a discutat cu Marco Rubio: Anunță un acord între România și SUA
2.785

2.118
Summit-ul B9 se organizează la București: Donald Trump va fi marele absent. În schimb, foarte mulți lideri europeni vor participa
2.118
















Comentează