DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat legea privind Holocaustul

Politico Europe
Andrzej Duda

Preşedintele polonez Andrzej Duda a promulgat marţi contestata lege privind Holocaustul, menită să apere imaginea ţării şi care a provocat tensiuni cu Israelul, SUA şi Ucraina, transmite AFP. Legea impune amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la trei ani, inclusiv în cazul cetăţenilor străini, pentru formularea sintagmei 'tabere poloneze ale morţii' şi pentru sugerarea 'în mod public şi împotriva realităţii' a faptului că naţiunea şi statul poloneze au fost complice la crimele comise de Germania nazistă, confor Agerpres.

Guvernul de la Varşovia, condus de Partidul Lege şi Justiţie (centru-dreapta), afirmă că noul act normativ este necesar pentru a proteja reputaţia polonezilor ca victime ale agresiunii naziste. Şeful statului polonez a solicitat Tribunalului Constituţional să verifice conformitatea acestui text cu legea fundamentală poloneză, în legătură cu libertatea de exprimare.

''Am decis să semnez legea şi să sesizez prin urmare Tribunalul Constituţional. Este o soluţie care, pe de o parte, protejează interesele Poloniei, demnitatea noastră şi interesul istoric, pentru ca aprecierile despre noi făcute în lume să fie oneste şi să nu fim defăimaţi ca stat şi naţiune. Pe de altă parte, ea ţine cont de sensibilitatea persoanelor pentru care problema amintirii istorice a Holocaustului rămâne extrem de importantă'', a declarat Duda, citat de postul public de televiziune polonez.

Legea a făcut obiectul unor serioase avertismente şi îngrijorări din partea Washingtonului şi Kievului, precum şi a numeroase organizaţii evreieşti. Responsabilii israelieni sunt nemulţumiţi în special de o prevedere pe care o consideră o încercare de a nega participarea anumitor polonezi la exterminarea evreilor, sau chiar de posibilitatea urmăririi în justiţie a supravieţuitorilor Shoah care ar evoca astfel de cazuri.

La rândul lor, SUA şi-au exprimat în termeni fermi 'îngrijorarea' după votarea legii, joia trecută, în Senatul polonez. Legea riscă să aibă 'repercusiuni asupra intereselor şi relaţiilor strategice ale Poloniei, inclusiv cu SUA şi Israel', a avertizat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, care a atenţionat că de eventualele disensiuni între Varşovia şi Washington 'nu ar profita decât rivalii noştri'.

Opoziţia poloneză a condamnat decizia preşedintelui, Slawomir Neumann, unul din liderii Plateformei Civice (PO, de centru), declarând că ea 'nu va face decât să adâncească criza diplomatică şi să învenineze relaţiile internaţionale ale Poloniei cu partenerul cel mai important pentru securitatea sa, Statele Unite'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.