Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu: 'Să nu uităm că Victor Ponta avea 40% şi, din păcate, a mâncat bătaie la peste un milion de voturi'

Marius Oprescu

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat duminică seara, după anunţarea exit-pollurilor, că este încrezător în şansele candidatului partidului în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care precedentele alegeri au arătat că pot apărea surprize şi candidatul care obţine cele mai multe voturi în primul tur poate pierde, informează Agerpres.

Citeste si: Ion Cristoiu anunță cu cine a votat în primul tur la prezidențiale

Oprescu a opinat că în judeţul Olt rezultatele candidatului PSD, Viorica Dăncilă, vor fi apropiate de cele obţinute de partid în judeţ la alegerile europarlamentare de anul acesta.

"În momentul de faţă, cred că cel mai important lucru este să aducem procesele-verbale, să facem numărătoarea paralelă şi acest rezultat de la exit-poll, care în momentul de faţă ne plasează în turul al doilea al prezidenţialelor, să-l securizăm şi să devină un rezultat oficial. Aşteptăm procesele-verbale din judeţul Olt. Din punctul meu de vedere, la nivelul judeţului Olt rezultatele se încadrează în media de la europarlamentare, credem că va fi un rezultat de peste 40%. N-avem un exit-poll pe judeţul Olt, vom vedea rezultatele împreună", a spus Marius Oprescu.

Preşedintele executiv al PSD Olt a spus că organizaţia va începe campania electorală imediat ce se va finaliza numărătoarea voturilor.

"Încă de mâine dimineaţă, deja suntem din nou în campanie, pentru turul al doilea al prezidenţialelor. Ne vom întâlni şi vom stabili politica pe care o vom avea de urmat. Aşa cum ştiţi, ca de fiecare dată, turul al doilea nu mai bate cu primul tur şi atunci depinde şi de strategia pe care o faci pentru cele două săptămâni de campanie. Primul tur al prezidenţialelor înseamnă şi forţa partidelor politice, în turul al doilea, oamenii care au votat cu candidaţi care nu au intrat în turul al doilea se duc către un candidat sau altul. Cred că turul al doilea poate prezenta, ca de fiecare dată, surprize. Să nu uităm că în 2014 Victor Ponta avea 40% şi, din păcate, în turul al doilea a mâncat bătaie la peste un milion de voturi. Cred în şansele noastre în continuare şi după ce vom termina numărătoarea şi acest rezultat va deveni unul foarte clar, bineînţeles că ne vom apuca din nou de treabă", a precizat Marius Oprescu.

În sondajele realizate la ieşirea de la urne, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, se plasează pe locul al doilea, cu 22% din voturi.

Candidatul PNL, preşedintele Klaus Iohannis, a obţinut 38,7% în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentantul PSD, Viorica Dăncilă, 22%, iar candidatul Alianţei USR PLUS, Dan Barna, 16,1%, potrivit sondajului realizat la ieşirea de la urne de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES.

În judeţul Olt, duminică au votat 185.976 de alegători, prezenţa la urne fiind de 51%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.