Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Senatului din Haiti este vizat de sancţiuni americane pentru trafic de droguri

Operation World
Haiti

Trezoreria SUA a anunţat vineri aplicarea de sancţiuni ce vizează direct doi responsabili politici haitieni, printre care preşedintele în exerciţiu al Senatului al acestei ţări, acuzaţi că "au contribuit activ" la traficul de droguri ce tranzitează insula caraibiană, informează AFP.

Sancţiunile îl vizează pe Joseph Lambert, actual preşedinte al Senatului, precum şi pe unul dintre predecesorii lui, Youri Latortue, care a ocupat acest post în 2017 şi care este nepotul fostului premier Gerard Latortue.

Guvernul canadian, ţară care are de asemenea o importantă comunitate haitiană, a anunţat la rândul său că se raliază sancţiunilor americane, adoptând măsuri similare, potrivit Agerpres.

Cei doi sunt acuzaţi de către administraţia americană că "au profitat de poziţia lor oficială pentru a opera un trafic de stupefiante şi a colabora cu reţele criminale, în vederea slăbirii statului de drept în Haiti", a rezumat într-un comunicat Brian Nelson, subsecretar al Trezoreriei americane, însărcinat cu probleme ce ţin de terorism şi informaţii financiare.

La rândul său, Departamentul de Stat a anunţat o interdicţie de intrare pe teritoriul american împotriva lui Joseph Lambert, acuzat de "încălcări flagrante ale drepturilor omului" şi de corupţie, precum şi împotriva unor membri ai familiei sale.

Lambert şi Latortue vor avea blocate bunurile şi proprietăţile lor din SUA, precum şi toate companiile în care cei doi sunt acţionari majoritari, direct sau indirect.

De asemenea, orice persoană ce realizează tranzacţii comerciale cu persoanele vizate ar putea fi la rândul său vizată de sancţiuni, precizează Trezoreria SUA.

Preşedintele în exerciţiu al Senatului şi predecesorul său sunt vizaţi în special pentru că au înfiinţat o reţea de trafic de cocaină între Columbia şi insula caraibiană şi pentru că au acoperit activităţile altor traficanţi, precum şi că au comandat comiterea de acţiuni violente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.