Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, vrea o soluţie de compromis la problema Kosovo

Aleksandar Vucic

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a afirmat vineri la Sofia că Belgradul doreşte soluţionarea problemei Kosovo printr-un compromis, exprimându-i mulţumiri preşedintelui bulgar, Rumen Radev, pentru susţinerea Serbiei pe calea aderării la Uniunea Europeană (UE), relatează agenţia Tanjug. Aderarea la UE până în 2025 este un obiectiv ambiţios pentru Serbia şi Belgradul va face tot ce se poate pentru a îndeplini toate criteriile, a declarat Vucic, precizând că o soluţie la problema Kosovo este un criteriu pe care alte ţări nu-l au, conform Agerpres.

''Dorim să ajungem la un compromis - dacă vom reuşi nu depinde numai de o parte, deoarece orice compromis necesită un consens şi disponibilitate dinspre cel puţin două sau uneori mai multe părţi'', a declarat Vucic după întâlnirea cu Radev, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE. ''Dacă cineva crede că soluţia este ca Serbia să piardă tot şi ca altcineva să obţină tot şi să fie mulţumit, atunci Serbia este nemulţumită şi umilită, şi credem că aceasta nu este o soluţie'', a mai spus preşedintele sârb.

La rândul său, Radev a afirmat că nu există o alternativă la dialogul Belgrad-Pristina şi că toate părţile implicate în convorbiri trebuie să analizeze cu grijă argumentele Serbiei. "Nu există o alternativă la dialog. Desigur, Bulgaria are o poziţie la fel de importantă. Când sârbii îşi prezintă argumentele în negocieri, atunci acele argumente trebuie analizate cu grijă de către toate părţile implicate în negocieri'', a declarat Radev. Preşedintele bulgar a salutat eforturile întreprinse de Serbia pe calea aderării la UE, precizând că Belgradul şi-a asigurat deja perspective clare ale unui viitor european.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.