DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se îndoieşte de viabilitatea armistiţiului din Libia

Twitter
erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară este un actor-cheie în Libia, a pus la îndoială vineri viabilitatea armistiţiului naţional permanent între beligeranţii libieni încheiat la Geneva sub egida ONU, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Acordul cu privire la un armistiţiu de azi nu a fost încheiat la cel mai înalt nivel, ci la un nivel mai mic”, le-a spus Erdogan unor jurnalişti la Istanbul.

”Mie (acest acord) îmi pare lipsit de credibilitate”, a apreciat el.

Citește și: Mesaj de ultim moment al ministrului Marcel Vela: ‘De astăzi, ne despărțim’

Şeful statului turc a făcut o paralelă între armistiţiul anunţat vineri în Libia şi cele proclamate de către Azerbaidjan şi Armenia în Nagorno Karabah în ultimele săptămâni, încălcate.

”Un armistiţiu a fost declarat şi între Armenia şi Azerbaidjan. Oare armenii şi-au respectat cuvântul? Nu. Să sperăm că (soarta acestui acord) nu va fi aceeaşi şi că armistiţiul va fi respectat”, a declarat Erdogan, a cărui ţară este principala susţinătoare a Guvernului de uniune naţională (GNA) de la tripoli, recunoscut internaţional.

Părţile aflate în conflict în Libia au semnat vineri un armistiţiu naţional şi permanent, care a intrat în vigoare ”imediat”, după cinci zile de negocieri la Geneva, sub egida ONU, care a salutat o ”cotitură” către pace.

Libia - cuprinsă de haos după căderea în 2011 a regimului lui Muammar Gaddafi - este sfâşiată în prezent între două puteri rivale, Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONu, cu sediul la Tripoli, şi autorităţiledin est, aliate mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om în această regiune, susţinut de o parte a Parlamentului ales şi de către preşedintele acestuia, Aguila Saleh.

Citește și: Decizie radicală a Anei Birchall: ‘Nu mai candidez pentru un nou mandat!’

Susţinerea GNA de către Guvernul turc i-a permis Guvernului recunoscut internaţional să obţină o serie de victorii împotriva forţelor lui Haftar, susţinut de Rusia şi rivali regionali ai Ankarei - Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Egiptul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.