DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Președintele Ucrainei s-a supărat pe Joe Biden: 'Suntem pregătiți să intrăm în NATO'

Rador
Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski subliniază luni voinţa Kievului de a adera la NATO, în pofida unor reticenţe ale Alianţei Nord-Atlantice, care se teme de faptul că o asemenea aderare ar intensifica tensiunile cu Moscova, relatează AFP.

”Noi arătăm în fiecare zi că suntem pregătiţi să intrăm în Alianţă, iar asta mai mult decât majoritatea statelor membre UE, pentru că ne aflăm în război de şapte ani”, declară şeful statului ucrainean referindu-se la războiul cu separatişti proruşi în estul Ucrainei, într-un interviu acordat unui număr de trei agenţii internaţională de presă, între care şi AFP.

Preşedintele ucrainean regretă totodată faptul că omologul şi aliatul său american Joe Biden se întâlneşte cu preşedintele rus Vladimir Putin înainte să se întâlnească cu el, într-un prim summit americano-rus la vârf prevăzut miercuri în Elveţia, la Geneva, informează News.ro.

”Ar fi fost de preferat ca întâlnirea (sa cu Joe Biden) să aibă loc înaintea summitului celor doi preşedinţi” american şi rus, declară Zelenski în acest interviu.

Preşedintele ucrainean acuză totodată Kremlinul de faptul că îi întârzie o întâlnire cu omologul său rus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.