Aflat la Târgu Secuiesc, președintele Ungariei vine cu un mesaj de unificare!
Tamas Sulyok, președintele Ungariei, a participat astăzi la un eveniment din România, de la Târgu Secuiesc, dedicat aniversării revoluției maghiare.
Aflat la Târgu Secuiesc, președintele Ungariei vine cu un mesaj de unificare! „Într-o zi vor erupe”
Tamas Sulyok a transmis, de ziua Ungariei, pe Facebook, un îndemn de unificare, citându-l pe scriitorul maghiar Geza Gardonyi.
„Sentimentul de apartenență la poporul maghiar arde adânc în noi, fără ca noi înșine să ne dăm seama, asemenea munților vulcanici, care sunt vârfuri de piatră rece, dar care într-o zi vor erupe”, a transmis președintele Ungariei, Tamas Sulyok, într-o postare pe Facebook.
Președintele maghiar l-a decorat pe președintele CJ Covasna
Președintele Ungariei i-a acordat lui Sandor Tamas, președintele Consiliului Județean Covasna, distincția de Ofițer al Ordinului de Merit al Ungariei, secțiunea civilă.
„Îi mulțumesc din suflet pentru activitatea sa de consolidare a comunității, care servește unității naționale maghiare și păstrării și întăririi identității seciești, pentru eforturile sale de conducere depuse în vederea asigurării utilizării limbii materne, precum și a respectării drepturilor minorităților”, se arată în mesajul publicat de președintele maghiar Sulyok, pe Facebook.
Anterior, Tamas Sulyok a precizat că data de 15 martie este o sărbătoare a libertății și a unității poporului maghiar, numind această sărbătoare drept „un simbol în sufletele noastre”.
Aflat în vizită în România, președintele maghiar a participat la evenimentul dedicat aniversării revoluției organizat la Târgul Secuiesc.
„Este un sentiment înălțător să ne amintim, alături de compatrioții noștri din Transilvania, de aniversarea revoluției și a luptei noastre pentru libertate, în mijlocul celor care sărbătoresc în piața principală din Târgu Secuiesc”, a transmis Tamas Sulyok.



























Comentează