Preşedintelui Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis, Steve Simon, a declarat că Simona Halep este o sportivă exemplară şi merită să fie numărul 1 mondial, informează wtatennis.com. "Să ajungi numărul 1 mondial arată o dedicare şi o implicare incredibile şi aş vrea să o felicit pe Simona. Ea este o sportivă exemplară, atât în teren cât şi în afara lui, reuşind un sezon foarte bun, şi merită acest moment fantastic al carierei sale", a declarat Simon, conform site-ului wtatennis.com. Simona Halep este pe locul I, atât în cel clasamentul WTA general, cât şi în cel care contează pentru Turneul Campioanelor. Halep a devenit oficial cea mai bună jucătoare din lume, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep este prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, de la introducerea clasamentului computerizat, în 1975, conform news.ro.
Preşedintele WTA: Simona Halep este o sportivă exemplară şi merită să fie pe primul loc
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

6
Daniel Ricciardo revine asupra plecării sale din Formula 1: Le-am fost recunoscător că au luat decizia în locul meu
6

2.434
Răzvan Lucescu, anunț despre Mircea Lucescu în Turcia: 'Se agață de viață și așteaptă rugăciuni'
2.434

54
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la turneul de la Linz în ziua în care împlinește 36 de ani
54

55
Zeljko Kopic, mesaj emoționant pentru Mircea Lucescu. Nu a uitat gestul făcut de fostul selecționer
55

2.564
Cornel Dinu este la curent cu tot ce se întâmplă cu Mircea Lucescu: 'Vorbesc la spital în fiecare zi. El și-a hotărât destinul'
2.564

28
SCJU Timişoara a atras în ultimii ani 130 de milioane de euro, afirmă managerul Dorel Săndesc
28

20
Aaron Ramsey își încheie cariera de fotbalist
20

35
Ştefania Vătafu a anunțat că se va retrage de la naţională în această vară
35

30
José Mourinho critică jucătorii după egalul cu Casa Pia: Unii par uneori deconectaţi de realitate, de parcă nu ar trăi pentru fotbal
30

5.792
Mircea Lucescu, în stare critică după infarct: Răzvan Lucescu a fost chemat de urgență la spital / Ce spune ministrul Sănătății
5.792

6.283
Un acționar de la clubul CFR Cluj a murit: era milionar și un jucător-cheie pe piața de energie
6.283

29
Naționala de polo a România a învins Slovacia la Cupa Mondială – Divizia 2
29

33
Eduardo Camavinga are un viitor incert la Real Madrid
33
















Comentează