PRESIUNE pe Klaus Iohannis: Cine îi cere INSTALAREA DE URGENȚĂ a lui Liviu Dragnea ca premier

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-12-2016

Actualizat: 15-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: AP

Nu doar PSD și ALDE pun presiune pe Klaus Iohannis pentru propunerea lui Liviu Dragnea ca premier. Colegiul Director al Confederației Patronatul Român (CPR) cere instalarea de urgență a noului Executiv, sub conducerea președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, și aplicarea cu maximă operativitate a programului de guvernare.

În virtutea votului popular, care a acordat, în 11 decembrie a.c., încredere PSD și a programului său de guvernare, precum și a garantării de către Liviu Dragnea a implementării unor măsuri benefice mediului de afaceri autohton, în cadrul mai multor întâlniri cu Patronatele, Colegiul Director al CPR consideră că orice tergiversare a numirii noului premier și a Cabinetului acestuia este dăunătoare bunului mers al statului de drept și poate crea probleme antreprenoriatului român.

Citește și: DEPRESIA afectează tot mai mult adolescenții, în special FETELE / STUDIU

”Drept urmare, implicarea onestă și cu responsabilitate a șefului statului în desemnarea Executivului, cât mai curând posibil, este de natură să reașeze țara pe făgașul normal și să permită punerea în practică a promisiunilor făcute societății și antreprenoriatului.”, spune Gheorghe Naghiu, președinte al Confederației Patronatul Român.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri