Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, le-a cerut miercuri celor 27 state membre UE "să accelereze" adoptarea de sancţiuni împotriva Belarus, în condiţiile în care Cipru tocmai a blocat adoptarea de noi măsuri europene împotriva Minskului, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Persecuţia politică din Belarus, care include detenţii din motive politice şi exil forţat (al opozanţilor) trebuie să înceteze (...) Fac apel la accelerarea procesului sancţiunilor", a postat pe Twitter Charles Michel.
"Autorităţile belaruse trebuie să elibereze deţinuţii politici şi să le lase cetăţenilor lor dreptul la libertate de exprimare şi de reuniune", a adăugat el.
Miniştrii europeni ai afacerilor externe şi-au dat acordul în august pentru sancţionarea responsabililor pentru reprimarea mişcării de protest din Belarus împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Consiliul UE a stabilit o listă de nume împotriva cărora urmau să fie instituite interdicţii de intrare şi îngheţarea averilor. Potrivit unor surse diplomatice, lista conţine în prezent în jur de 40 de nume.
Dar potrivit acestor surse Cipru a transmis, în cadrul unei reuniuni de miercuri, că nu poate încă să-şi dea acordul pentru sancţiunile împotriva Belarus, ceea ce blochează adoptarea de astfel de măsuri care necesită unanimitate. Nicosia cere practic ca măsuri comparabile să fie luate mai întâi împotriva Turciei în criza din Mediterana de Est.
Presiunea pe regimul din Belarus crește - Preşedintele Consiliului European face apel la statele membre UE "să accelereze" adoptarea de sancţiuni
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

43
Raportul de evaluare privind Directiva europeană pentru produse din tutun: Comisia nu ia în considerare strategia de reducere a riscurilor
43

659
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
659

358
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
358

5.636
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
5.636

294
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
294

1.770
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.770

2.911
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.911

3.069
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.069

3.785
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.785

3.036
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.036

1.863
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.863

5.856
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.856

2.369
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.369
















Comentează